“Din 2020, toate construcțiile noi vor trebui să-și producă singure energia. Viitorul bate la ușa caselor inteligente
Citeşte întreaga ştire: Din 2020, toate construcțiile noi vor trebui să-și producă singure energia. Viitorul bate la ușa caselor inteligentePuţină lume ştie că începând cu anul 2020 nu vom mai primi avize de construire dacă planurile imobilului pe care vrem să îl ridicăm nu se referă la case care să îşi producă singure energia. Directiva este valabilă şi pentru clădirile autorităţilor publice, locale sau centrale. Cu alte cuvinte, nu vom mai putea construi decât imobile cu un grad ridicat de inteligenţă…
Citeşte întreaga ştire: Din 2020, toate construcțiile noi vor trebui să-și producă singure energia. Viitorul bate la ușa caselor inteligenteDirectiva 2010/31/UE, care a intrat în vigoare în iulie 2010, are rol de consolidare a cerinţelor în materie de eficienţă energetică în ceea ce priveşte aplicarea unor cerinţe minime în cazul performanţei energetice a clădirilor noi şi a unităţilor noi ale clădirilor, prevăzând, de exemplu, că până la 31 decembrie 2020, toate clădirile noi trebuie să aibă un consum de energie aproape egal cu zero”, ne-a spus Vladimir Tanasiev (foto), lector al Facultăţii de Energetică din cadrul Politehnicii bucureştene. Asta nu înseamnă că aceste case nu consumă energie, ci că îşi produc singure necesarul. Teoretic, ele se numesc “case pasive”. Un asemenea imobil a fost realizat, experimental, la Politehnica din Bucureşti.După criza petrolieră din anul 1973 a apărut un interes ridicat în proiectarea clădirilor eficiente din punct de vedere energetic. Astfel, a luat naştere şi conceptul de “case pasive”, iniţial ca un proiect-pilot susţinut de Landul Hessen. Ideea s-a extins mult în Europa, ajungând la peste 250.000 de astfel de clădiri în prezent. “Casele pasive” sunt acele clădiri care asigură un climat confortabil pe parcursul întregului an, cu un necesar minim de energie pentru încălzire sau răcire – energie pe care şi-o produc singure. Termenul de “case pasive” decurge din faptul că aceste locuinţe folosesc surse pasive de încălzire sau răcire, dar şi din faptul că sunt puţin sensibile, din punct de vedere al confortului termic interior, la schimbările climatice din exterior.
Citeşte întreaga ştire: Din 2020, toate construcțiile noi vor trebui să-și producă singure energia. Viitorul bate la ușa caselor inteligente”

sursa: Libertatea, citește articolul